EXCLUSIV
Iubita lui Speak e"fiartă" pe emisiunea de la Antena 1,dar ca telespectator
IMAGINI EXCLUSIVE
Artista a fost numai un zâmbetîn compania familiei celebrului influencer
DEZVĂLUIRI
Fosta lui Mocăniță l-a altoit peEduard Vlădescu într-un club din Timișoara
Vă mai amintiți de vremurile în care cartonașele Pokémon făceau furori în curtea școlii, iar schimburile dintre colegi erau o adevărată afacere? Ei bine, pasiunea nu a dispărut, ci a trecut la nivelul următor! În București, colecționarii și jucătorii au acum un spațiu generos în care se întâlnesc, își etalează cărțile și participă la competiții […]
„Nu aș putea să mă exprim cum m-aș exprima eu când vreau să ispitesc pe cineva.” Invitat în platoul CANCAN EXCLUSIV, Mircea Eremia face dezvăluiri despre posibilitatea de a participa la „Insula Iubirii”, dar și despre aspectul fizic și momentele din trecut în care nu s-a simțit bine în pielea lui. După accidentul de motocicletă, […]
Foști angajați ai Armatei, presupuse orgii în locuri publice și filmări compromițătoare! Sunt ingredientele unui scandal desprins parcă din filme, care a ajuns pe masa judecătorilor după ce doi pensionari din sistemul militar au intrat într-un război cu pumni, amenințări și acuzații de răzbunare. În centrul poveștii mai apare o învățătoare, despre care unul dintre […]
A fost ani la rând unul dintre numele sonore ale muzicii de petrece, însă, în ultimii ani, Adi de la Vâlcea a preferat să stea deoparte de agitația din televiziune. Artistul nu a mai fost văzut participând la emisiuni, iar absența lui a ridicat mai multe semne de întrebare. CANCAN.RO a vorbit cu cântărețul, iar […]
EXCLUSIV
Război la cuțite în familia latifundiarului pentru o bucată de pământ
•
Eduard Vlădescu, primele declarații după ce a fost altoit de Claudia Ion într-un club din Timișoara: ”Reacția ei a fost una justificată”
24 oct. 2026
Scandalul dintre Claudia și Eduard Vlădescu, ispita de la Insula Iubirii, continuă să stârnească reacții, după incidentul petrecut recent într-un club din Timișoara. Deși cei doi au părut că și-au regăsit echilibrul după momentele tensionate din emisiune, situația ar fi luat o întorsătură neașteptată în timpul unui eveniment la care au fost prezente mai multe […]
23:53
Cum l-ar fi jignit Bianca Iotu pe Narcis Bujor, înainte să-l ispitească. Remi Dobre tocmai le-a dat foc idilei din Thailanda
O idilă din Thailanda este pe punctul de a se prăbuși complet după ce Remi Dobre a dinamitat relația dintre Bianca Iotu și ispita Narcis Bujor, aducând în fața camerelor acuzații extrem de grave și jigniri care s-ar fi petrecut în spatele ușilor închise, înainte ca show-ul să înceapă. Confruntarea de la ultimul bonfire s-a […]
22:48
Ian de la Insula Iubirii, reacție bizară după ce Mira și Jaguarul s-au pupat de mama focului: „Eu făceam de zece ori, dar tonul ei, limbajul corpului erau…”
Ian a avut parte de primul bonfire de la Insula Iubirii și a urmărit imaginile care au surprins apropierea dintre Mira și George Jaguarul. Deși ispita și concurenta au fost surprinși în ipostaze tandre, ceea ce l-a deranjat cel mai tare pe partenerul brunetei nu au fost pupicii, ci felul în care aceasta a reacționat […]
Fotbalul românesc este din nou în doliu. Eugeniu Goicea, fost președinte al Petrolului Ploiești și unul dintre oamenii care au contribuit la dezvoltarea clubului în anii ’90 și începutul anilor 2000, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Dispariția sa a fost anunțată de reprezentanții formației ploieștene, care au transmis un mesaj […]
În anii în care era fotbalist profesionist, Nicolae Mitea obținea câștiguri de ordinul milioanelor de euro. După ce a renunțat la cariera sportivă, însă, situația sa financiară s-a schimbat considerabil. În prezent, fostul jucător ar avea un venit lunar de aproximativ 5.000 de lei. Acum, viața sa arată complet diferit față de perioada de glorie. […]
•
O nouă demisie în televiziune! Prezentatoarea a renunțat la o carieră de 35 de ani pentru a deveni psihoterapeut
23 oct. 2026
După aproape 30 de ani în care a fost una dintre cele mai cunoscute figuri ale postului BBC Look East, Susie Fowler-Watt a anunțat că se retrage din televiziune. Jurnalista în vârstă de 56 de ani a decis să se dedice unei noi profesii, după ce s-a calificat ca psihoterapeut. Susie Fowler-Watt a confirmat că […]
23 Oct. 2026
Cum a reacționat Meghan Markle după ce a aflat acuzațiile care i se aduc tatălui ei: „O scrisoare a fost trimisă Poliției Metropolitane”
Meghan Markle este profund afectată de informațiile apărute în legătură cu tatăl său, Thomas Markle, suspectat că ar fi avut în posesie materiale cu conținut sexual în care ar apărea minori. Potrivit relatărilor, Ducesa de Sussex ar fi aflat despre situație în 2018, când o scrisoare ce semnala aspecte alarmante a ajuns în atenția poliției […]
23 Oct. 2026
Tatăl lui Meghan Markle, în centrul unui caz cutremurător! Ce ar fi găsit fiul său în casa din Filipine
Thomas Markle, tatăl Ducesei de Sussex, se află în centrul unui caz extrem de grav, după ce în locuința sa din Filipine ar fi fost descoperite materiale pornografice cu minori. Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, descoperirea ar fi fost făcută chiar de fiul său, Thomas Markle Jr., care a decis să sesizeze autoritățile. Cazul […]
23 Oct. 2026
Tragedie în mediul online. O influenceriță de 23 de ani a murit după un incident transmis live
Iida-Sofia Heimonen, o creatoare de conținut din Finlanda, cunoscută în mediul online sub numele de Iidasofya, a murit la vârsta de 23 de ani, după ce a ajuns în stare critică la spital în urma unui incident petrecut în timpul unei transmisiuni live. Vestea dispariției sale a provocat numeroase reacții în mediul online, unde tânăra […]
•
BANC | „Bulă, cum se numesc ultimii dinți care apar în gură?”
25 oct. 2026
Este wekeend, iar cel mai bun mod de a petrece această zi este să râzi cu gura până la urechi. Tocmai din acest motiv, CANCAN.RO îți propune un banc care te va face să zâmbești numaidecât. Din nou ora de Anatomie: Bulă cum se numesc ultimii dinți care ne apar în gură? Proteză, domnule profesor. […]
21:55
Claudia Ion l-a înșelat pe Mocăniță! Cum a prins-o pe concurenta de la Insula Iubirii: „Am niște chestii pe care…”
Ionuț Mocăniță a făcut dezvăluiri neașteptate despre relația sa cu Claudia Ion în cadrul celui mai recent bonfire de la Insula Iubirii. Concurentul a vorbit deschis despre suspiciunile care l-au urmărit de-a lungul relației și despre motivele pentru care își dorește ca partenera lui să fie supusă unui test poligraf. Mocăniță susține că există mai […]
21:49
Daniela Pană a pus tunurile pe Claudia Ion, concurenta care l-a altoit pe Eduard Vlădescu: „Nici voi nu ați avut vreun parcurs de măicuțe acolo”
În cadrul ediției de vineri seara, o parte dintre concurentele de la Insula Iubirii au fost prezente la bonfire. Acolo, Remi Dobre a fost protagonistul principal al imaginilor de pe televizor și Claudia Ion l-a taxat aspru în momentul în care fetele au ajuns înapoi în vila lor. Ispita Daniela Pană, care este și ea […]
•
Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, în noaptea în care a izbucnit scandalul între Claudia Ion și ispita-pilot: ”A tras-o de păr!”
24 oct. 2026
După ce imaginile în care Claudia de la Insula Iubirii îl lovește pe pilot cu telefonul în cap, într-un club din Timișoara, au devenit subiect de discuție în mediul online, au apărut și noi informații despre ceea ce s-ar fi întâmplat înainte de momentul tensionat. Iată ce ar fi făcut Eduard la eveniment! Momentul tensionat […]
21:14
Ce ultimatum i-a dat Prințul Marco soției sale! „Principesa” Bianca, pusă în gardă la Insula Iubirii: „Va trebui să iau o alegere”
Relația dintre Prințul Marco și Principesa Bianca pare să fi ajuns într-un moment decisiv la Insula Iubirii. După ce a văzut reacțiile partenerei sale și a analizat experiența trăită în emisiune, concurentul a mărturisit că nu mai exclude posibilitatea unei despărțiri. După zece ani de relație, Prințul Marco susține că participarea la show i-a scos […]
20:24
Afacerist celebru, găsit fără suflare în propria casă, după ce trei bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii bulgari
Slavi Binev, președintele Federației Bulgare de Taekwondo și vicepreședintele Uniunii Europene de Taekwondo, a fost împușcat mortal în locuința sa din Sofia. Autoritățile bulgare au reținut trei bărbați și investighează circumstanțele în care s-a produs tragedia. Poliția bulgară a anunțat că Slavi Binev a fost găsit fără viață în locuința sa din capitala Bulgariei, după […]
19:43
Cât a plătit Rareș Cojoc pentru 2 kg de pește și 20 de creveți în Mauritius: „Nu ieftin”
Rareș Cojoc se află într-o vacanță în Mauritius alături de partenera sa și de copiii săi. Dansatorul a împărtășit cu urmăritorii săi imagini dintr-o piață locală de pește și a dezvăluit cât a plătit pentru produsele cumpărate, susținând că nivelul de trai din această destinație este unul accesibil. Aflat în Mauritius împreună cu iubita sa, […]